…sau mă rog, setul bunicii…ce-o fi!
De-alungul timpului, ca orice om m-am analizat şi am găsit şi d-ale şi d-alea. Din când în când mai trag o linie şi mai pun balanţa la lucru. Mai şterg o ţâră d-aici, mai pun o lecuţă dincolo, nah, că nimeni nu-i perfect!
Într-un singur loc n-am reuşit, bine nici n-am încercat prea mult, am zis tot timpul că aşa mi-e felul şi naţia. Cum mă supăr eu…Eu mă supăr repetat, cu sau fără foarte multe motive, uneori e suficient să-mi sufli în ceafă când sunt transpirată, alteori nici tot neamul meu adunat la un loc nu poate duce cât duc eu! Mă supăr, trece. Mă supăr, trece. Habar n-am dacă asta e un soi de toleranţă altruistă, că tot omul greşeşte şi merită iertat, zic că dacă Dumnezeu e bun şi dă şi o a doua şansă, eu ca Om ar trebui să dau mai multe, aşa că trec mai departe înghiţind în sec şi omorând vorbele la ieşire, ştiind că odată suvoiul pornit, se nasc prăpăstii şi cale de întoarcere nu mai e! Sau, o fi un sentiment al naibii de egoist, să fac tot ce pot ca apoi să n-am ce-mi reptroşa şi să merg mai departe cu zâmbetul pe buze, împăcată. Undeva la mijloc probabil, e adevărul. Cauza n-are importanţă, însă felul meu zic eu, că da. Pentru că aşa procedez, merg înainte pe un drum plin de pietre, mărăcini şi şerpi cu toiagul în mână, să-i sperii, să-i alung, apoi cu picioarele sângerânde, mai mă aşez un pic, îmi mai trag un picuţ sufletul şi ţâşnesc la drum de parcă am aripi, mai aprigă ca niciodată.
Până aici e doar jalea din mine. Şi iertarea dată. Supărări mărunte. Sunt doar semnale. Cu fiecare suparare însă creşte gradul saturaţie în detrimentul gradului de sentimentalism. Până într-o zi.
În ziua aceea, se întâmplă. Fără alte avertismente. Sunt genul care nu-şi mai întoarce capul. Aşa că, din când în când, mă uit la paharele de pe raftul meu, sunt atentă să le atenţionez, să nu dea pe-afără, să ude Doamne Fereşte, parchetul!
Un Om dă şi tot dă. Cu mâinile întinse. La început, toată lumea din jurul lui apreciază. Apoi timpul trece. Mulţumirile scad în număr şi intensitate. Aşa e şi normal, că doar n-om sta toată ziua să mulţumim. Apoi, dispar…hmm, şi apare normalitatea …ca mai apoi să se instaureze pretenţiile.
Şi uite aşa mă satur, în momentul când cineva uită că ce dau eu, dau din suflet pentru a face o legătură să funcţioneze însă uită izul de favor şi i se pare că aşa e normal, să tot primească, ba dacă se poate să fie şi convins că e priviligiat prin drept, eventual, asta să fie şi sursă de supărare!
Sătulă şi cu gust amar de silă, atunci spun, clar şi răspicat: Nu ţi se cuvine nimic! Şi dusă mi-s!
Bună dimineaţa!
Postat in coffee&tea, opinie şi libertate | 16 Comentarii »
…nu despre cele văzute…ci despre cele trăite…o idee ce mi-a venit pornind de la cele spuse de chiarnucontează.
Nu se poate ca printre toate filme văzute de-a lungul vieţii, să nu fi văzute şi filme romantice, să nu fi curs lacrimi suvoi, la anumite scene…de fericire. Toate/toţi ne-am dorit ca acele clipe să le trăim măcar odată în viaţa, pe viu.
Dacă au fost multe sau puţine? Probabil că au fost mai multe, dar numai 4 pe care nu le pot uita sau, care îmi răspund repede şi acum la apel! Ce reprezintă ele? Pe mine. În cele două ipostaze: femeia şi omul.
Primul moment a fost, după o zi lungăăăă, a primei zi de honeymoon…când din încurcătura agenţiei de turism…am nimerit în paradis…sau mai bine zis în Hotelul Sibiu, din Neptun…grădină cu brazi, flori, animăluţe, colivii cu papagali vorbitori si multicolori, in fiecare brăduţ, luminuţe cu senzori, şezlonguri, balansoare şi multe, multe lumânărele….o cameră de vis mare şi curată, un balcon plin de pânze după modelul mediteranean….o vedere la piscina luminată… servicii la un standard de 5 steluţe…toate într-o lună de miere…de o săptămână.
Al doilea moment…a fost atunci când proaspăt trezită din anestezie…mi-a fost adus pruncul proaspăt născut…luminiţa vieţii mele!
Al treilea moment, hmm, mă aflam la Constanţa…şi cineva, din grupul în care mă aflam, s-a gândit să-mi facă o surpriză. Şi a reuşit. Încă trăiesc momentul când mă îndreptam spre locul cu pricina, dar pe care nu-l ştiam şi nici nu bănuiam…ne-am oprit în faţa vedetei portuare, unde am fost invitată să urc…Plimbarea? Un vis! Stăteam acolo, pe una din balustradele exterioare ale ambarcaţiunii, ce spărgea nervoasă valurile , cu părul şi fusta în vânt…(bineînţeles când am ajuns acasă…am avut un nou target familial…o bărcuţă! Încă nu mi-a trecut!)
Al patrulea moment…a fost anul trecut, în concediu…într-un restaurant, aflat în aer liber, la ultimul nivel al hotelului…peisajul în asfinţit, lumânărelele de pe masă… romantism, nu glumă!
Buna dimineaţa!
Postat in coffee&tea, din casă, opinie şi libertate | 9 Comentarii »
…sau cât eşti de dispus să ieşi din propria casă.
Aseară l-am vizitat pe Naşu’. Am avut noi un motiv să-l nimerim pe om la mijlocul săptămânii, dar cum uşa casei lui a fost modelul pentru uşa casei noastre, adică mai mereu deschisă, omul ne-a primit cu entuziasm. In ultima vreme, de unde ne vedeam săptămânal, am ajuns să ne vedem din an în paşti. Noi cu viaţa tot pe fugă, el cu viaţa lui pe fugă.
Ce să mai încolo şi încoace, bine că am ajuns să mai stăm şi de vorbă nu numai să ne salutăm dimineaţa de la volanul propriilor noastre maşini. Bun. Aşezaţi la masă, cu câte un pahar de ceva în faţă, am dat drumul vorbelor. Ne-am povestit fiecare ce-am mai făcut în ultimul timp. La noi a fost relativ simplu: casa - servici- casă, doar la mine mai intervine şi segmentul şcoală-casă. La el lucrurile nu erau la fel. Mai un Russe, mai un simpozion, mai un târg, mai ceva acolo, un evadat din cotidian. Eu încă mai simt nevoia de ieşire din cotidian, prin felul meu de a fi. Spun încă pentru că m-a răzbit şi oboseala şi obişnuinţa monotoniei. Barbatul meu fiind mai conservator din fire şi mult mai comod, preferă să se odihnească în weekend.
Şi uite aşa am ajuns la weekend. Naşul ne-a făcut program. Mai întâi un târg românesc şi autentic, în plină criză financiară, apoi o duminică cu Russe. Mai rămâne să văd pe unde îmi strecor treburile alea implicite de sfârşit de săptămână…spălat, făcut curat şi gătit. Dar pe astea le-oi rezolva eu cumva.
Bună dimineaţa! Voi ce faceţi în weekendul ăsta?
Postat in coffee&tea, opinie şi libertate | 24 Comentarii »
…aşa am fost astă-seară. Eu şi mândreţea mea de fată.
Azi a terminat şcoala mai devreme. Că aşa e miercurea, cu doar 4 ore. E ziua în care ori mai rămânem în parc cu ceilalţi copii ori, mergem pe undeva. Rare au fost dăţile în care am mers la plimbare, poate din cauza oboselii mele, poate datorită glasurilor vesele ale celorlalţi copii care o chemau spre joacă.
Azi am fost la Mall. Nu obişnuiesc să mă perind prin…că doar nu e biserică! Şi nici nu sunt amatoare de branduri, fiindcă oricât ar fi brandul de brand…dacă nu mi se potriveşte moda aia, e vax albina! Şi în ultimul an, pot spune că admir la altele bluzele, sacourile ori alte paltoane cu mâneci gen clopot sau poale gogoşar, dar de purtat n-aş purta, constituţia mea fizică, nu e pentru! Clopot mi-ar mai lipsi pe bust!
Astăzi a fost una din acele excepţii, poate din curiozitate că e Mall-ul nou, poate pentru că ne trebuia o carte, poate pur şi simplu aşa am vrut amândouă. Aşa că ne-am îmbarcat în maşină şi cu veselie am ajuns acolo. Nuuuuu, n-am băgat maşina în parcarea subterană. Am oroare de ! Acolo, la lumina lunii, pe trotuarul bisericii a fost cel mai bine!
Cât am stat? Poate o oră, poate două, cine mai ştie?!
Dar…am fost cu ea, braţ la braţ, din magazin în magazin povestindu-ne …poveşti, cercetând cu 4 mânuţe tot ce era de cercetat, am trecut şi prin Mac, că totuşi copilul din ea…
Ce-am simţit? Mândrie! Cea mai frumoasă şi de preţ realizare a mea era alături de mine şi ne vorbeam, ca de la prietenă la prietenă.
La 20 de ani mi-am propus să mă realizez în viaţă. Ca OM, cetaţean şi femeie, aşa cum am avut şi am credinţa că trebuie să fie.
Ca Om, respect prin faptele mele.
Ca cetăţean, atât cât pot urca pe scară socială prin mine, numai prin propriile puteri.
Ca femeie, să cunosc maternitatea şi iubirea.
Ce-am realizat, din ce mi-am propus? Eu zic că tot şi nu a fost uşor. Ştacheta mea pe scara de valori …hmm, să mă uit la cei de deasupra sau la cei de dedesubtul meu?
Eu mă uit doar în mine la gradul meu de fericire şi de împlinire pe care le simt! Cât pot de corect! Ooo, şi l-am lăsat demult în spate pe “dacă”…
Bună dimineaţa! Cafea şi ceai cu multă voişie, că doar e joi! 
Postat in coffee&tea, opinie şi libertate | 25 Comentarii »
…cine crede , cine nu, semne rele, semne bune…ne propune floris.
Eu am avut acum multă vreme, o păţanie care m-a pus pe gânduri şi unde nu le aveam cu superstiţiile şi nici nu credeam în, am învăţat că e bine să fi atât de încrezător în forţele binelui, încât să ignori forţele răului.
Păţania? Nu are importanţă. Cert este că m-am cam prins cum e cu “nu-l scoate pe dracu din casă, că el oricum dacă vrea îşi vâră coada! ” De atunci sunt mai reticentă la…
Cât despre semne, le văd, dar le ignor, merg mai departe fiindcă pot fi şi coincidenţe.Dacă ar fi să mă iau după ele, n-aş mai pleca din casă, nu? Poate nu le ignor atât de mult pentru că sunt convinsă că rămân pe hard-ul memoriei…dar cum asta mă lasă din ce în ce mai mult…sunt senină ca o floare.
Nu am o credinţa a superstiţiilor. Imi organizez viaţa pe baze raţionale. Destinul ţi-l faci şi cu mâna ta.
Aşa că eu cred în mine (ce ştiu, ce fac, cum fac) şi în şansă. Adică ce-i al meu, e pus deoparte. Inclusiv când mi s-a rupt tocul pantofului!
Bună dimineaţa! Voi, cum staţi la capitolul superstiţii?
PS. Acestea este cel de-al treilea subiect din cele propuse. Altele?
Postat in coffee&tea, opinie şi libertate | 30 Comentarii »
…îşi face un cuib din plante aromatice şi tămâie; dă foc apoi cuibului, se întinde, arzând odată cu cuibul, iar din cenuşa sa se formează o altă pasăre. Noua pasăre o îngroapă pe cea precedentă, punându-i rămăşiţele într-un înveliş de smirnă şi tămâie in forma de ou şi ducându-le la sanctuarul din Heliopolis- sau,
…reprezenta puterea de regenerare (auto-creare) şi de resurecţie.
Eu vreau să vorbim despre Pasărea Phoenix din noi, din fiecare din noi. Nu cred că este om-şi dacă sunt, să fie fericiţi şi să mulţumească Lui! - care să nu fi trecut prin clipe de disperare clipe de tristeţe, când cerul s-a prăbuşit peste el sau peste o persoană dragă lui, când timpul a devenit fie o sfârlează, fie un melc bătrân…când, noţiunea de mâine a luat sfârşit. Când s-a cocoşat sub povara celui mai greu sentiment, cel al neputinţei, al micimii ca fiinţă umană.
Şi cu toate asta… ne ridicăm… poate la început mai încet dar simţind cum forţa vitală creşte în noi. Ne face puternici. Renaştem.
Am trecut prin aşa ceva. Ştiu cum e, vorba reclamei. De atunci mi-a rămas o întrebare:
Ce-i trebuie unui om ca Pasărea Phoenix, din el, să reînvie? Eu zic, că-i trebuie încredere în sine şi în Dumnezeu şi nu în ultimul rând, demnitate.
Buna dimineaţa! 
Postat in coffee&tea, opinie şi libertate | 20 Comentarii »
…asta e subiectul propus de forevergreen. Şi la ea ne zice şi de ceva tipologii.
Eu vin şi spun că ceea ce a scris ea îi diferenţiază. Dar în acelaşi timp zic, că indiferent de felul lor, ei au numitori comuni. Care nu se schimbă decât procentual. În rest, au o serie caracteristici comune, dar cel puţin două elemente le sunt pregnante.
Primul ar fi, după părerea mea, teama de a nu fi părăsiţi. D-alungul timpului am constatat că această teamă există şi se manifestă în fiecare bărbat, bineînţeles după cantitatea sau după gradul de pragmatism avute.
Probabil, naşterea, ieşirea în lume, a unui copil băiat produce traume, vis-a-vis de ieşirea din corpul mamei, acest fapt fiind perceput ca prima părăsire.
Acest element, după părerea mea este factorul determinant al schimbării lor comportamentale, în timp. Dacă nu se întâmplă, atunci parcă, prin modul lor de manifestare, dezvoltarea excesivă a simţului de proprietate, determină sau cel puţin împing partenera să se gândească la…
Despre al doilea element constatat de mine, am să vorbesc mai tîrziu în comentarii.
Bună dimineaţa! Poftiţi, vă rog!
Postat in coffee&tea, opinie şi libertate | 43 Comentarii »
…că aşa m-am gândit că ar trebui să fie, odată ce aşa mă ştiţi şi m-aţi ştiut.
Ce vreau? Veselie, asta vreau! Lumea mea pe care am creat-o cu ajutorul vostru îmi este dragă şi are uşa deschisă tuturor. Ce mai vreau? Să fim o unitate şi când avem probleme! Se poate? Gândul bun şi o vorba bună sunt balsamul de care fiecare dintre noi are nevoie. Nu cred că prisoseşte cuiva. Cum nu cred că nimeni nu trece prin viaţă fără să nu ia un bobârnac mai mic sau mai mare.
Pe 14 noiembrie acest blog face un an ! Un an în care destulă lume s-a perindat, unii au venit şi au rămas, alţii şi-au văzut de drum…dacă mi-e dor de ei? Ei bine, da! Mă întreb unde e Gogu, unde e Lia, unde e Sandra, unde sunt mulţi alţii…
Astăzi am hotărât să transform locul asta de aici. De ce ? Pentru că sensibiloasă aşa cum sunt m-am legat de toţi, pentru că timp de aproape un an de zile, aici nimeni nu a avut nimic de împărţit cu altcineva, nimeni nu s-a certat, cu atât mai mult, nimeni pe nimeni nu a jignit. O mică comunitate care îmi umple sufletul de bucurie zi de zi ori de câte ori deschid acest blog. Nu sunt duplicitară. Nu joc două roluri. Am doar două nume. Nu pot juca decât rolul meu. Atât. Şi nici nu pot fi altceva decât sunt. Cei cu care am interacţionat de mai multă vreme, mă ştiu deja. Nu m-am ascuns. Nu sunt o anonimă.
Aşa că, ce-o să fie?
O coffee&tea, ce altceva putea să fie? Nu la asta m-am priceput pâna acum? Nu cu asta v-am aşteptat până mai de curând? Păcat că am abandonat în ultimul timp şi regret. Dar acum repar şi nu doar pe termen scurt.
Cum se numeşte?
Fără nume!
La fiecare 2 zile (sau aproape! ca deh, mai sunt şi neprevăzute!) voi da câte o ceaşcă şi o temă, un subiect. Sau voi daţi tema. Sau problema pe care o aveţi. Şi ne spunem părerea. Dăm un sfat, vorbim din experienţa noastră, aia adunată de peste ani!
În acestă loc suntem cu toţii doar prieteni la o vorbă virtuală. Comentariile vor fi în continuare moderate, pentru că nu vreau să existe nicio problemă faţă de nimeni. Le voi modera repede. Nu vor fi sincope. În rest vom face ce-am făcut şi până acum. Vom fi împreună, pe firul nevăzut al internetului.
Asta este subiectul zilei de azi! Cum vi se pare? Alte sugestii?
Postat in ce-mi place, coffee&tea, din casă | 53 Comentarii »
La mulţi ani cu sănătate!
Vă mulţumim pentru urări!
Postat in din casă, pentru toţi | Nu există comentarii »
…mda, şi o pasă una mai proastă. Nu-i bai. Se poate.
Săptămâna asta am fost mai absentă. Motivat. Mai o măsea, mai nou un pulseu de tensiune. Mare chestie, doar mă aşteptam să apară şi asta, nu? De la 40 în sus dacă nu te doare ceva, se spune că ai murit! Nu e cazul! O să treacă că doar n-o să rămână o veşnicie.
Pe la şcoală, numai linişte şi pace nu e. Ba e grevă, ba nu e grevă. Profesorii sunt încordaţi. Copiii la fel. Părinţii, preiau.
Alaltăieri copila mi-a venit plângând…Doamna de română a hotărât să nu meargă la Olimpiada de română. Că nu e suficient de pregătită. Şi că n-o interesează diplomele obţinute până acum. Mai mult, copila i le-a dus să le vadă, doamna i-a dat cu flit. Doamna mamă, ieri a purtat discuţia cu doamna cu pricina. Pe ton molcom. Da. S-au văzut şi caninii. Rezolvat. Copila merge.
La noi e campanie electorală, sub diferite pretexte, avem dans, muzică, flori, ambient, zâmbete false şi promisiuni deşarte. De două zile. Mă abţin. O trece şi asta.
Când ne-am cunoscut, eu şi soţul meu, am constatat că avem cel de-al doilea prenume legat de acelaşi sfînt. Apoi când copila noastră a venit pe lume, ne-am gândit să facem la fel şi cu ea. Ne-am legat de ziua asta, să fim toţi trei alături, să ne bucurăm, un soi de sărbătoare familială. Numai că, de data asta copiliţa n-o să fie altături de noi. Pleacă în excursie. Sâmbătă sărbătorim. Ne sărbătorim. Cu chef şi voie bună. Şi cu cine ne-o umple casa.
Între rest lucrurile mărunte. Care îţi fură din timp. Parcă rămâne din ce în ce mai puţin. Nici organizate miniţios nu mai prididesc la ele. Of, şi tot timpul apar altele şi altele.
În rest multă linişte şi armonie, cum bine zice Zinca Beiu…
Postat in din casă | 27 Comentarii »
…de duminică spre luni…în noaptea târzie…
- Şi tu?
- Şi io!
- Da’ tu ce-ai? Doare?
- Îhî!
- Rău?
- Îhâhî….
- Mai ai puţintică răbdare, da?
- Da.
- Cică tipul e bun! Foarte bun! Cică ştie ce face!
- Da?
- Aşa mi-au zis nişte fete!
- Îhhhhîîîî…
- E foarte bun, da’ zice că e scump!
- Hî?
- E lasă, că la toată lumea vine vremea să dea banu gros!
- Uite, eu sunt pregatită! Cu 200 de lei noi! Lasă să fie bine! Să mă simt bine! Şi el să fie mulţumit!
- Hî?
- Păi să umble uşor cu mine, că uite mi-s umflată! Nu? Şi mi-s gingaşă din fire! Ş-apoi dacă îmi place să ştie, că mai vin! Daaaaa! Îl aduc şi pe bărbatu-miu să se uite! Poate prinde şi el curaj! Săracul, are şi el una, da’ nu vrea să şi-o scoată!!! L-am rugat să şi-o scoată, l-am implorat măcar să mi-o arate! Nimic! Zice că nu e cazul şi dacă io vreau n-am decât să mă duc, că el rezistă!
- Şi nu-l supără?
- Nuuuu…cică s-a obişnuit! Doar din când în când o mai spală şi îi trece!
- Cu apă rece?
- Da, zice că nu era sensibilitate la rece şi la cald! Doar când asta nu merge şi nu-l mai lasă, atunci o umezeşte uşor, cu algocalmin! Se calmează imediat! La el e simplu! Dar la mine, nu e!
- Cine urmează?
Conversaţie într-un cabinet stomatologic între două paciente…venite la urgenţă!
Postat in de rasul curcii | 13 Comentarii »
A fost odată, a fost cândva,
că de n-ar fi fost, nu se mai povestea,
un Făt frumos, ce cal avea, cu o coamă sură
şi cu ceva alură…
o biată marţoagă, ce muştele ştia s-atragă…
şi, Făt -frumos mergea ,
mai mult pe jos, ca n-avea şa,
cu freza lui, cândva balaie, acum spălăcită de la ploaie,
El şi-o plimba prin lumea toată,
Să cate domniţa a’ nemăritată.
Şi a umblat în lung şi-n lat
norocul nu şi l-a aflat.
degeaba a tot dat de ştire
situaţia era fără de ieşire.
domniţa cum s-apropia
cum lată, pe jos cădea!
blestem, blestem! , el se tot jelea
şi cum, norocul îl cam ocolea!
Şi tot mergea, mergea
şi lacrimi mari pe drum pierdea…
obosit şi chinuit,
sub bradul frate, a adormit…
şi cum el aşe dormea, în vis o zână i se arăta…
şi se făcea că îi spunea…
-Măi Făt Frumos, cel palid şi blegos
hai, nu mai fi aşa de ofticos!
mai bine du-te la izvor…
şi te spală încetişor!
şi să ai grijă, să nu tulburi apa
şi să se sperie iapa!
apoi te du la un coafor,
fă dreapta la primul semafor,
meri, vreo 500 de paşi,
ai grija la pungaşi!
numără a cincea casă,
aia roşie bengoasă!
te luptă c-o jivină,
ş-apoi intră în grădină!
cată pe jupânească,
spui că vrei o fata din casă.
scoate 3 bani din pungă,
ar trebui sa ajungă!
şi de n-o fi cu noroc
înseamnă ca n-ai soroc!
scoală acuma, nu mai sta
că te asteapta nevasta!
Făt Frumos, cum se trezi, aşa făcu
şi blestemul i se desfăcu!
el îşi găsi mireasă,
şi-o duse la el acasă.
trei copilaşi avură
la ei în bătătură!
iar eu încălecai pe şa
şi vă spusei povestea, na!
ps. de-ale tinereţii valuri! Ştiu, ştiu White Wolf, românul s-a născut poet!!!! 
ps. CELLA, nah, vruseşi balada!
Cetăţene Popescu, vezi cum ne mai chinuia talentul????
Postat in de rasul curcii, simple cuvinte | 15 Comentarii »
